La ce mai sunt buni, până la urmă, securiștii? de Dollores Benezic

Azi e ziua aia în care ne revoltăm pe Facebook și răsuflăm ușurați când cunoscuții dau check-in că sunt în siguranță. Mâine va fi ziua aia în care vom renunța să mai călătorim, ca să stăm în siguranță în fața laptopului, pe care ni-l supraveghează conștiincios toate serviciile secrete. Aseară auzeam la știri că ce sursă importantă de informații ar fi Salah Abdeslam, teroristul prins în urmă cu câteva zile la Bruxelles și care ar fi avut legătură cu atentatele de la Paris de anul trecut. Cum negociază avocatul lui extrădarea în Franța, că belgienii ar fi interesați să-l păstreze pentru informații, bla, bla. În aceeași știre, un oficial belgian spunea că au fost nevoiți să devanseze capturarea teroristului cu o zi, pe motiv că începuseră să se scurgă informații despre operațiune în presă. Oficialul acuza ziariștii că pentru rating pun în pericol viețile forțelor de intervenție. Ba chiar am avut o discuție în contradictoriu cu cineva pe tema asta, care spunea că ziariștii ar fi de vină pentru chestia asta, că nu se mai satură de breaking news, că ce mare chestie dacă se abțineau de la publicat niște informații pe tema aia, care era interesul public așa de mare încât să puă în pericol viețile agenților ălora? Azi de dimineață Bruxellesul a fost zdruncinat de cinci explozii, două la aeroport și trei la metrou, și niciuna dintre ele nu e cauzată de scurgerea în presă a unor informații, ci dimpotrivă, se pare că prevenirea, dejucarea acestor atentate nu a fost posibilă nici datorită informațiilor deținute (bine) de Abdeslam, nici măiestriei serviciilor secrete de a afla din timp ce pun la cale teroriștii. Ca după fiecare atentat, apare în spațiul public discursul panicat al acelei părți de populație care vrea să ne închidem urgent granițele, să expulzăm toți suspecții de terorism (oricare ni se pare nouă suspect pe moment) și să dăm puteri nelimitate forțelor de ordine, eventual să împuște direct pe stradă, fără avertisment, pe oricine pare suspect. Reacția asta e de înțeles, dacă nu ar fi totuși alimentată în mod ticălos de oameni interesați să facă asta. Devine tot mai greu să combați valul ăsta de ură, rasism și paranoia, în fața fricii și a numărului tot mai mare de morți. Ba, în lupta asta pentru supraviețuire au picat ca pagube colaterale și drepturile omului, identificate de unii ca niște mofturi, câtă vreme după fiecare colț un terorist stă cu degetul pe declanșatorul bombei. Ce ne trebuie drepturi și libertăți, noi vrem să trăim și atât! Totuși, dacă analizăm un pic lucrurile constatăm că atacurile de azi de la Bruxelles nu sunt cauzate nici de eventuale „scurgeri” de informații în presă, nici de cererile repetate ale societății civile, de respectare a libertăților fundamentale în lupta cu terorismul. Și aici, ca și în alte cazuri similare, ar trebui să vorbim de un eșec al serviciilor de apărare. Despre incapacitatea acestora (servicii secrete, poliții, jandarmerii, armate) de a-și face treaba, despre faptul că se concentrează, din septembrie 2001 încoace, pe monitorizarea cvasi generală a populației pașnice, dar scapă printre degete exact teroriștii. La ce mai sunt buni, până la urmă, securiștii? În timp ce serviciile stau pe Internet ca să ne numere nouă bășinile, terorismul e bine mersi afară și dă cu bombe. Se face atâta caz în ultimii ani de nevoia de monitorizare generalizată, sub pretextul luptei cu terorismul, ni se cere să renunțăm la tot mai multe drepturi, pe altarul securității, dar în realitate vedem că asta nu ne protejează deloc. Și cu toate astea sunt în continuare voci care susțin că trebuie să ne înconjurăm de și mai multe ziduri, de și mai multe sisteme de protecție care ne anihilează intimitatea, dar ne țin, chipurile în viață. În cazul devansării operațiunii de capturare a lui Abdeslan în Belgia, despre care s-a vorbit la știri, nu presa este de vină că s-au scurs informații. Ziariștii își făceau meseria, adică obțineau informații, după cum agenții ar fi trebuit să și-o facă și ei pe a lor și să nu le dea. Dacă în locul ziariștilor ar fi fost teroriști? Sau servicii secrete inamice? Păi cum putem să mai vorbim despre lupta contra terorismului dacă noi nu suntem în stare să ținem secrete datele desfășurării unei operațiuni? Vrem să obținem dreptul de a monitoriza toată populația, tratându-i pe toți din oficiu ca pe niște vinovați, dar avem angajați care nu sunt în stare să-și țină gura. Sau spioni care de plictiseală decid să joace la dublu sau triplu, și pentru alte servicii secrete. E ușor să dăm vina pe faptul că primim valuri de imigranți, pe faptul că nu suntem capabili să-i asimilăm, să le demonstrăm că civilizația noastră e superioară, deci ar trebui s-o îmbrățișeze, bla, bla. Realitatea e că securiștii noștri, cu toate sistemele lor de monitorizare, cu toate studiile lor, doctoratele făcute pe bune sau plagiat, cu toată forța binelui de partea lor sunt bătuți tot mai des de un inamic mediocru, dar determinat. În locul marilor puteri occidentale mi-aș pune serioase semne de întrebare în legătură cu eficiența banilor cheltuiți în ultimele decenii pentru măsurile și serviciile de securitate. Dar stați, că marile puteri occidentale sunt și ele conduse de niște lideri, aleși. Ne învrâtim în cerc. Azi e ziua aia în care ne revoltăm pe Facebook și răsuflăm ușurați când cunoscuții dau check-in că sunt în siguranță. Mâine va fi ziua aia în care vom renunța să mai călătorim, ca să stăm în siguranță în fața laptopului, pe care ni-l supraveghează conștiincios toate serviciile secrete. Să trăiți! Acest articol a fost publicat pe 22 martie pe dollo.ro