Astfel din acest an in universitatea la care inveti va exista o comisie unde ii vei putea denunta pe profesorii si administratorii corupti. Sesizarea ta va fi evaluata de comisii formate din studenţi, reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Rectorilor,...
In acest sens, CFR Calatori va amenaja in gari locuri speciale pentru fumat si va monta in trenuri placute speciale cu avertismente pentru calatori. Daca nu te supui legii, risti amenzi cuprinse intre 100 si 500 de lei noi sau vei fi nevoit sa efectuezi 20 de ore de...
Daca aceasta va fi aprobata, din 2008, absolventii de liceu care doresc sa urmeze o facultate vor mai putea ocupa doar locuri cu taxa. Totusi studentii cu rezultate foarte bune la invatatura vor primi un sprijin financiar din partea statului.Mai exact un bon valoric...
Asta pentru ca, oficial, s-a iesit din sezonul de varf. Preturile la cazare vor scadea din nou de la inceputul lunii septembrie. Odata cu cazarea se ieftinesc si mesele la restaurante, intrarile la discoteca sau la concerte.
Profesori le sunt instructori americani, britanici, canadieni si francezi.Cursurile sunt organizate la Predeal, de Academia de Limbi Straine din cadrul Confederatiei Internationale a Ofiterilor in Rezerva si se incheie pe 18 august.Primul test va fi vineri, cand...