În fiecare zi mă bucur de soare, de pâine, de televizor, de cuvinte, de zgomot, de fluturele de hârtie lipit pe perete. În fiecare zi mă bucur că trăiesc. Chiar aşa. Mă bucur că inspir şi expir. Mă bucur că mai simt durere când mă lovesc. Mă bucur că mai simt nevoia de ceva dulce. Chiar aşa. Ceva dulce de mâncat, de gândit, de amintit.

Şi apoi simt nevoia de nou. Acest 2014, ce a venit la mine fără nici un gând, fără vreo dorinţă, doar cu bulele de la sucul acidulat de struguri cumpărat de la chioşc pe la începutullui decembrie 2013, e ceva nou. Chiar aşa.

Ştiu că noul an, de, acest 2014, are pentru mine ceva nou de iubit, ceva nou de făcut şi ceva nou de sperat.

Chiar aşa, de iubit. Pentru că încă mai am puterea de a mă îndrăgosti de o nouă seară, de o nouă primăvară şi de un nou cozonac cu nucă.

Chiar aşa, de făcut. Pentru că încă mai am de a mă aventura într-o nouă experienţă, de a accepta o nouă provocare şi de a munci pentru o nouă activitate.

Chiar aşa, de sperat. Pentru că încă mă mai rog la Dumnezeu, mai visez pentru cărţi, mai văd ţinând de mână un copil.

Să fie, aşadar, binevenit acest 2014. Mă ocup de el cu drag, ca de un prieten de care mi-era dor şi-acum, în sfârşit, a venit pe la mine. Şi cu fiecare zi, lună, anotimp, am sămă preocup ca 2014 să nu regrete că a ajuns prin viaţa mea. Iar când va pleca, tot într-o zi veselă de 31 decembrie, cum pleacă toţi anii, să-i pară lui rău că trebuie să mă lase.

Chiar aşa. Pentru că eu am uitat să îmbătrânesc.