Bisericile sunt cladite in asa fel incat sa poata cuprinde credinciosii deja existenti.
Marirea spatiilor bisericesti se face cu rezerva si grija, numai atunci cand este cu adevarat nevoie. Exista o puternica tendinta de a grupa credinciosii existenti in unitati separate.
Marile religii istorice au un simt, am zice inascut, pentru intuirea vicleniilor „masei”.
Propriile lor traditii, care au un caracter obligatoriu, instruiesc cu privire la cresterea lor, nesteptata, subita.
Povestirile lor despre convertirile maselor li se par minunate si asa si sunt.
Ceea ce isi doreste „ Biserica ”spre deosebire de „mase”, este o „turma”.
Exista obiceiul de a-i primi pe credinciosi ca pe niste oite, laudabile pentru ascultarea lor.La tendinta existentiala de a se amplifica rapid, Biserica, renunta cu totul. Toate bisericile se multumesc cu fictiunea temporara a egalitatii intre credinciosi, care nu este niciodata prea strict realizata; doar intr-o anumita concentrare, tinuta in limite rezonabile si intr-o directie precis indicata .
Telul il situeaza cu placere la o mare departare, intr-o lume de dincolo, in care nu poti intra de indata, in timpul vietii, si pe care trebuie s-o castigi cu multe eforturi si umiliri.
Treptat, directia devine cea mai important. Cu cat mai indepartat este „telul”, cu atat perspectiva lui de a se mentine este mai mare.
In anumite lacasuri, la anumite intervale de timp, credinciosii sunt chemati sa se adune pentru a fi transpusi prin intermediul unor ceremoniale mereu identice, intr-o imblanzita „stare de masa”, care ii impresioneaza, fara a deveni periculoasa si cu care ei se obisnuiesc.
Sentimentul unitatii lor le este oferit „dozat”. De justetea acestei dozari depinde stabilitatea Bisericii.
Oriunde, oamenii s-au obisnuit cu experienta aceasta repetata si delimitata cu precizie din bisericile si templele lor, ei nu se mai pot dispensa de ea.
Ajung sa fie dependenti de ea, ca de hrana sau de tot ceea ce constituie existenta lor.
O interdinctie a cultului lor, oprimarea religiei printr-un edict statal, nu poate ramane fara urmari.
Perturbarea acestei gospodariri atent echilibrate a „vietii de masa”, trebuie sa duca dupa un timp la izbucnirea unei „mase deschise”.
Aceasta va avea apoi toate trasaturile elementare deja cunoscute.
Va apuca in viteza tot ce e injur.
Va realiza o egalitate reala in locul celei fictive isi asigura acum, o densitate noua si mult mai intensa.
Renunta, pentru moment, la acel „tel” indepartat si greu de atins pentru care fusese educata si isi plaseaza altul ”aici” in ambianta nemijlocita a acestei vieti, in concretetea ei.
Toate religiile interzise brusc printr-un soi de „laicizare”, intr-o izbucnire de mare si neasteptata salbaticie, caracterul credintei lor se schimba total, fara ca ele insele, sa inteleaga natura acestei schimbari.
O iau drept vechea lor credinta si considera ca isi respecta in continuare cele mai adanci convingeri.
In realitate insa au devenit brusc cu totul altele, cu un simt acut si singular al „masei deschise” pe care acum o formeaza si din care nu vor cu nici un pret sa decada.
In ultima perioada, statisticile releva ca ideologia si credinta religioasa se confrunta la scara planetara, cu o diluare a caracterului „ de principiu ordonator ”, pierzand teren in competitie cu mixul de indici si parametri ce descriu „socialul contemporan”.
Din perspectiva utilitarista, religia, ca si ideologia (Liiceanu o numeste eronat si lipsit de viziune –„sursa plenara a prostiei” – in „Intalnire cu un necunoscut”, 2010, Ed.Humanitas) excluzand deformarile extremiste – exercita un rol pozitiv, producand in moduri si cu arme diferite, seturi de sisteme axiologice, pachete „ gata facute” de credinte si valori cu textura morala si etica, presupuse a fi usor de asimilat de catre o omenire in explozie sub aspect numeric, dar din ce in ce mai subreda intelectual.
Pe langa scandaluri aparent minore in jurul Bisericii Ortodoxe Romane, tratate fie neglijent, fie fundamentalist marcate de o incrancenare anacronica si de o gestionare catastrofala a comunicarii publice, „schimbarea generationala” si efectul de ”laicizare” adus de modernizare tanarului sociolog Mirel Palada – in interviul pe hotnews.ro in 14 februarie 2013 –circumscrie problematica pierderii de viziune a Bisericii Ortodoxe Romane, unei viziuni complexe, care excede cadrul romanesc:
„Experienta unor tari profund religioase pana acum doua generatii”( cum ar fi Franta, Spania- mai ales Spania, care pana acum doua trei generatii era foarte religioasa, au avut si ei un asemenea curent critic ) arata ca practicile religioase, cat si atitudinea fata de institutia religiei, au cunoscut o erodare.”
Daca ar fi sa ne gandim la ponderea pe care o are finantarea de anumite guverne – vorbim aici despre state dezvoltate- a productiei de filme SF in detrimentul bisericii, am putea spune ca, cel putin la nivel de propaganda, s-a intamplat ceva.
Intotdeauna fraze de genul „ Eu cred in Dumnezeu”, „Dumnezeu sa ne ajute”, „Asa sa-mi ajute Dumnezeu”, le gasim in discursurile cu foarte mare aderenta la public. Sa nu uitam de celebra intrebare pe care i-a adresat-o Emil Constantinescu lui Ion Iliescu, la ultima confruntare inainte de alegerile prezidentialedin 1996, intrebare, care conform sondajelor l-a scos castigator :
„Domnule Iliescu, dumneavoastra credeti in Dumnezeu?
Raspunsul lui Iliescu s-a lasat asteptat si oricum, ateismul lui- deja facut public de nenumarate ori – l-a facut sa para sovaitor si nesigur pe el.
Cu legatura, sau fara legatura lucrurile s-au intamplat si s-au pierdut in „ firescul cotidian”.
Introducerea frazei „Asa sa-mi ajute Dumnezeu” in finalul juramintelor pe care le depun presedintii, ministri, etc la investirea lor in functie se bazeaza in primul rand pe un impact emotional foarte mare. Publicul, audienta receptioneaza acest mesaj foarte normal si ar reactiona – probabil – in caz ca el ar lipsi.
Carl Sagan, in cartea sa „The Demon Hausted Word Science as a candle in the Dark” spune ca „suferinta umana este de cele mai multe ori cauzata nu atat de prostie, cat de ignoranta – in special atunci cand este vorba despre propria noastra ignoranta in ceea ce ne priveste pe noi insine „
O statistica relativ veche – la nivelul anilor 2000 – spune ca din cei 6,2 miliarde de oameni de pe Terra, 5,9 miliarde cred in existenta unei fiinte supreme si dintre acestia doar jumatate cred ca fiinta suprema este Dumnezeu.
Biblia, in forma ei actuala, este acceptata de mai mult de o treime din populatia globului.
