Dar sa nu uitam ca numai cunoasterea si abilitatile, nu pot conduce umanitatea catre o viata fericita si demna.
Umanitatea are toate motivele sa-i puna pe cei care proclama valori si standarde morale inalte deasupra descoperitorilor adevarului obiectiv.
Ceea ce umanitatea datoreaza personalitatilor ca Budda, Moise, Isus, valoreaza pentru mine mai mult decat toate realizarile mintii iscoditoare si constructive”
Spunea Albert Einstein in „ The Human Side”
Nu ma pot gandi la nici un alt cuvant care sa starneasca mai mult imaginatia. Chiar si copiii mici , care au fost crescuti in comunitati non-religioase inteleg conceptul de Dumnezeu, iar daca sunt intrebati, ne vor desena cu draga inima o imagine – de obicei, proverbialul batran cu par lung si barba.
Pe masura ce copiii cresc si devin adulti, propria lor imagine despre Dumnezeu evolueaza adesea spre imagini abstracte: de nori, spirale, explozii solare si chiar oglinzi, in incercarea de a integra caracteristicile unei realitati pe care nu o pot vedea.
De fapt, cu cat o persoana, se gandeste mai mult la Dumnezeu, cu atat mai complex si mai imaginativ va deveni conceptul, preluand nuante unice de semnificatie, care difera de la un individ la altul.
Deci marea intrebare ramane: Unde isi are originea viata, unde se sfarseste ea, care este scopul ultim pe care il serveste ?
Exista o realitate spirituala, sau este doar o inventie a mintii?
Daca exista Dumnezeu, atunci aceasta entitate se intinde spre noi precum mana pictata pe tavanul Capelei Sixtine, de Michelangelo?
Sau este exact invers? Mintea noastra se intinde ca sa imbratiseze un Dumnezeu care s-ar putea sa fie real sau nu?
Stiinta nu a raspuns inca la aceste intrebari, dar poate inregistra efectele pe care credintele si experientele religioase le au asupra noastra.
Mai mult, ne poate spune cum Dumnezeu – ca imagine, gand, sentiment sau fapt – este interpretat, ce reactie provoaca, cum este transformat intr-o perceptie care este simtita ca semnificativa si reala.
Dar stiinta nu ne poate spune daca Dumnezeu exista sau nu.
Daca credinta in Dumnezeu ne da un sentiment de confort si securitate, atunci Dumnezeu ne va intensifica viata.
Daca il vedem pe Dumnezeu ca pe o zeitate razbunatoare, care ne da o justificare, atunci cand facem rau altora, o astfel de credinta poate de fapt sa ne dauneze pentru ca ne motiveaza sa actionam in moduri, social distructive.
Perceptia corecta a realitatii nu este unul din punctele forte ale mele.
Vedem lucruri care nu exista, iar uneori nu vedem lucruri care exista. De fapt nici macar nu incercam sa creem o harta detaliata a lumii exterioare.
In schimb, selectam cateva aspecte, apoi umplem restul cu fantezie, conjunctura si credinta .
Cand vine vorba sa ne gandim la Dumnezeu, creierele noastre creeaza o gama larga de teologii utopice, utilitare si uneori inutile – de la sistemele complexe de valori morale pana la numarul de ingeri care pot sta pe varful unui ac.
Dar indiferent cat de comprehensive devin teologiile noastre, creierul ne este, rar satisfacut de conceptele si imaginile sale despre Dumnezeu.
Rezultatul final al acestei contemplatii remarcabile a fost crearea a mii de practici si credinte spirituale diferite.
Cu cat il contemplam mai mult pe Dumnezeu , cu atat mai misterios devine D-zeu.
Unii imbratiseaza aceasta ambiguitate, altii sunt inspaimantati de ea, altii o ignora, altii o resping in intregime.
Ramane insa fapt cert ca fiecare, incepand din copilarie, contempla posibilitatea existentei taramurilor spirituale.
Religia atenueaza tendintele arhaice si ofera reteta unui mod de a fi in lume decent, cu o frica necesara, o disciplinare si o contingentare ce isi are radacinile intr-o coercitie indusa simbolic, emotional.
