Evenimentul caritabil aflat la a doua ediţie strânge fonduri pentru HOSPICE Casa Speranţei, organizaţie non-profit care asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli nevindecabile în stadii avansate şi terminale.
Pentru această competiţie organizată în sistem de cupă, se vor alinia 18 echipe, a câte şapte jucători, din companii de top din România şi o echipă a fundaţiei. Fiecare companie a făcut o donaţie minimă de 1000 Euro pentru HOSPICE Casa Speranţei, asigurând astfel continuitatea serviciilor gratuite oferite în comunitate.
La premiere ne vom bucura de prezenţa Excelenţei Sale Ambasadorul Africii de Sud la Bucureşti, care va înmâna cupele precum şi un premiu special pentru cel mai înfocat suporter de la turneu.
Excelenţa Sa Pieter A. Swanepoel aduce la eveniment o MAKARAPA originală , care alături de vuvuzela face atat de unica si originala atmosfera de la Cupa Mondială din Africa de Sud aflata acum in plina desfasurare. Excelenta sa doreste ca prin prezenta sa la evenimentul caritabil sa urmeze exemplul liderului Nelson Mandela, care a adus spiritual umanitar la marele Campionat Mondial de Fotbal.
Suporterii beneficaza de intrare liberă. Sunt invitate in tribune familiile jucatorilor dar si prieteni ail or si ai cauzei HOSPICE Casa Sperantei.
Mulţumim sponsorilor şi partenerilor care au ales să susţină cauza HOSPICE Casa Speranţei participând la această competiţie:
FC Steaua Bucureşti , Athénée Palace Hilton, BCR, Coca-Cola, Cosmote, Ernst & Young, Fundaţia Vodafone, Gazeta Sporturilor, Garanti Bank, Intercontinental, Macromex, Oracle, Porsche Bank, PriceWaterhouseCoopers, Procter & Gamble, Provident Financial, Raiffeisen, RBS, RTPR Allen & Overy, Stanleybet, McDonalds Sport local, A.M.F.B., Ambulanţa BGS.
Nota:
*Fundaţia HOSPICE Casa Speranţei asigură gratuit servicii de îngrijire paliativă în judeţul Braşov şi în Bucureşti, pentru copii cu cancer, leucemie, distrofii neuro-musculare, malformaţii congenitale dar şi pentru adulţi cu boli oncologice. Peste 1000 de pacienţi sunt îngrijiţi la Casa Speranţei în fiecare an. HOSPICE Casa Speranţei este iniţiator al parteneriatului cu Ministerul Sănătăţii pentru dezvoltarea unui Plan Naţional de Paliaţie.
*Makarapa este simbolul Cupei mondiale si reprezintă o invenţie locală, adoptată apoi la nivel mondial. Pălăriile au fost create iniţial de către suporterii fotbalului din Africa de Sud, mai ales mineri, şi care le confecţionează total manual din căştile de protecţie folosite la lucru. Originalitatea lor a dus la adoptarea lor de către fani în mai multe sporturi iar la această cupa reprezintă specificul Africii de Sud.
###
comunicat Hospice Casa Sperantei