Mi-e dor… de bunicii de la ţară. Cei din partea tatălui sunt într-un sat din Târgu-Mureş. Stau, dragii de ei, şi mă aşteaptă. Le-am spus că voi merge la ei cu flori atunci când voi avea să le prezint pe soţul meu. Au trecut mai bine de zece ani de atunci. Dar ei au răbdare. Au la dispoziţie veşnicia.
Mi-e dor…de bunica ce stătea cu noi. Ne spunea mereu cum a suferit şi prin câte a trecut când a fost deportată în Rusia. Nu visa ea să mai trăiască în democraţie. Să-şi cumpere portocale în orice anotimp. Să nu mai strângă lucruri de care nu are nevoie. De patru ani însă tot tace. Şi casa ei este pustie.
Mi-e dor …de mirosul cozonacilor făcuţi de mama. Şi de biscuiţii Moş-Crăciun, stea sau lună, pe care-i lăsa pe dulap, să nu ajungem la ei, căci îi făcea cu doua-trei zile înainte de împodobitul bradului. Apoi îi vopsea cu spumă de ou, cu ciocolată şi un amestec de colorant. După care le puneam pe aţă şi le agăţam lângă formele din carton făcute la şcoală ca ornament. Acum bradul e doar cu beteală, luminiţe şi câteva globuri.
Mi-e dor… de liniştea sfântă a sărbătorilor. Cu mersul spre biserică cu capul plecat al oamenilor. Cu colindul spus şoptit, ca o vecernie, cu glas smerit şi uşor răguşit de către cantorul în vârstă.
Mi-e dor… de iarnă. Să ningă în Ajun. Să fie poteci bătătorite şi sănii trase de părinţi. Să mi se facă milă de alb. Să ies cu prietenii şi să facem un om de zăpadă. Să-l facem frumos şi hazliu. Apoi să intrăm în casă, să bem un vin fiert şi să ne împărţim cadouri drăguţe.
Mi-e dor… de o minune. De a simţi, până în măduva oaselor, că există Crăciunul. Că în cea de a 12-a bătaie, Anul Nou vine ca printr-o magie, iar cele mai mari dorinţe se vor îndeplini.
Mi-e dor… dar clipa de dor trece. În jurul meu lumea aleargă să caute cel mai convenabil cadou, cel mai proaspăt cozonac şi cea mai buna promoţie la o ţinută elegantă. Peste tot răsună colinde, tânguitoare ca o durere de cap. Cerşetorii apar de unde nici nu te aştepti. Te sorcovesc, te fac să te buzunăreşti. La alt colţ cineva strânge donaţii: haine, încălţăminte, jucării, orice. Pentru cei nevoiaşi. Îi crezi, le dai un pachet făcut de acasă cu hainele care nu te mai încap.
Mi-e dor, e decembrie. Ce bine că iubiţelul mă ţine de mână! Imi spune că e sărbătoare. Că e minunat! Mă ia în braţe iar lacrimile mele se sterg de paltonul lui…
Oh, povestea aceasta nu se opreşte aici…! Continuă cu fiecare dor ascuns în inima ta. Şi a lui. Şi a ei. Şi a tuturor celor care sorb pe-nserat un colind anume. Fiecare are un colind de suflet. Un colind care deschide cutia amintirilor cu miros de scorţişoară. Spune povestea ta… apoi adormi, îmbrăţisat de taina visului rostit.