Imi amintesc…nu mai ştiu dacă am auzit sau poate am citit undeva, ceva despre “nespaima“ de moarte: “Nu-mi este frică, moarte, de tine! Imi este decât milă! O milă imensă îmi este de tine! Că tu nu ai mamă care să-ţi moară! Şi nici copiii vreodată nu ai pierdut! Tu n-ai plâns niciodată ….şi niciodată n-ai râs! Neagră şi hâdă nicicând, nimeni nu a cântat pentru tine!”
Dacă cineva m-ar fi întrebat când eram copil, ce cred eu că este un suflet, aş fi spus :”o harpă!”. Dacă altcineva m-ar fi întrebat ce este aceea o harpă, aş fi răspuns că este un suflet care cântă, pe corzi, iubirea. Şi dacă iubitul meu m-ar fi părăsit, atunci l-aş fi rugat: ”Mai trece-ţi, iubitule, o dată mâna peste sufletul meu- harpă!”
Atât de frumos cântase sufletul –harpă iubirea, că nici vântul n-a mai suflat. Adieri de sunete- şoapte …şi el, Contrabas, a ascultat şi-apoi a cântat! Atât de minunat a cântat el, Contrabas, iubirea, că nici apele n-au mişcat! O harpă, un contrabas şi sufletele noastre!! Ce minunată, imensă, orchestră !
…
Zâmbesc gândurilor şi mâna din nou, mângâie norii albi, prin fereastră. Iar norii-mi desenează o harpă şi un contrabas. Două mâini albe de înger mai trec o dată peste sufletul-harpă şi cântă dumnezeieşte. Un contrabass îşi cântă dorul neîmplinitelor vise.
Acum nu aud decât pământul cum cade în bulgări peste sicriu…. O candelă picură lacrimi… Şi stelele picură ceară… Nu pot să nu simt dorul în lacrimi cum doare!
O umbră neagră aşterne doliu pe Pământ. Doi îngeri se-nalţă, ţinându-se de mână. Au alergat mai repede decât au putut îngerii lor păzitori să alerge.
Norii albi ne desenează acum, nouă, celor ce i-am cunoscut pe CAROLINA şi MARIUS, căci aşa se numesc cei doi îngeri care au alergat mai repede,
… O HARPĂ şi un CONTRABAS
###
Redactor,
prof. Cornelia Petre