Dimineaţa a început cu cursui, pe ateliere. Noroc că le-am adus aminte de pauză. Şi că o conferinţă e cu două ore mai târziu, decât era prevăzut, iar alta s-a anulat. Deh, se întâmplă, în viaţa reală. Participanţii şi-au luat o atitudine de serioşi de ziceai că au în faţa lui Comisia Europeană. Le-a plăcut să stea cu microfonul întins după un sincron. Ştefănel s-a plâns apoi că îl durea mâna cât a stat sprijinit în minunatul instrument negru.

O conferinţă aparte a fost la Muzeul Casa Mureşenilor. Alura de casă, mai mult decât cea de muzeu, a creat o stare de linişte, de dialog cald şi prietenos. Păi cu o gazda ca prof. de istorie, Ovidiu Savu, nici nu putea fi altfel! Are un har de vorbi omul ăsta, de parcă ar spune o poveste de fiecare dată când deschide gura. Şi cui nu-i place să afle o poveste? Spuneţi nu, apoi facem pariu că Ovidiu o să vă readucă în prim plan copilul din voi. Se merită să-i mulţumesc public, pentru că mi-a făcut să-mi fie dor să port codiţe împletite.

Între timp, în alta parte, alte conferinţe se derulau. Dar alţii vor povesti despre ele. Eu mai adaug doar că mi-am luat la cina un meniu complet: cartofi prăjiţi, in traducere cips-uri, cu preparat din peşte şi anume, conservă în ulei, peste care am pus două măsline, dar mari şi foarte negre. Peste toate am turnat apoi un pahar mare de suc cu acid- toxic, dar ce contează?! Desertul a fost o ciocolată amăruie.

E miezul nopţii iară, bună dimineaţa! Şi dacă-i dimineaţă, pun de-un ness… E frumoasă noaptea albă.