Din prezentări nu a lipsit zâmbetul, ă-ul, repetiţia. Dar a fost bine. Dintr-o dată, o listă cu nume devenea o realitate de oameni. S-a iniţiat jocul prietenului secret. Timp de o săptămână, să ai un prieten iar el să nu ştie acest lucru. Tu să ai în schimb grijă de el. E ciudat, ciudat de frumos. Să ştii că binele pe care îl faci cuiva, ţi se întoarce, însă din partea altei persoane. Dar există şi riscul ca persoana căreia tu îi eşti prieten să fie prea ocupată şi să nu aibă timp de tine. Abia sâmbătă seara vom afla fiecare cine este prietenul nostru secret.

A fost drăguţ să luăm masa la cantină. Am râs atât de mult încât pesemne bucătarii se întrebau dacă au încurcat cumva ingredientele.

Astăzi a fost şi primul curs, despre comunicarea de masă- public, audienţă, propagandă. Întâlnirea cu Ciprian Bojan e mereu interesantă. Şi după cum spunea Mircea, un participant, a fost “super”.

Cam atât pentru prima zi. Aş fi vrut să merg să-i strâng pe fiecare în braţe. Să le spun: “bine ai venit, în sfârşit ne cunoaştem”. M-am mulţumit doar să le fac câte o fotografie când intrau în sală, întrebându-se care scaun vor ocupa şi de ce o şcoală de vară are loc într-o şcoală? Pentru unii, chiar şcoala unde învăţă sau deja au absolvit cursurile ei. Însă când e trecut de miezul nopţii întrebările retorice nu au rost.

Ce să-i fac mâine prietenului meu secret?