Claudia Cãtanã, una dintre persoanele ce fac parte din echipa Romanian Angel Appeal- RAA- care organizeazã zilele acestea la Bucureşti Festivalul ART `UP!Fight AIDS, ne-a rãspuns unor scurte întrebãri, în puţinul timp liber avut acum.

Cum s-a nãscut acest festival?

Ideea a pornit acum câţiva ani de la albumul Nobody\’s Child realizat de George Harrison pentru RAA împreunã cu 15 mari trupe şi artişti ( Eric Clapton, Dave Stweart, Paul Simon etc). "Cum ar fi sã facem acest album cu trupe româneşti?"… “Cine ar putea cânta o anumitã piesã de pe albumul? “ Am fãcut o listã şi spre surprinderea noastrã aproape toţi cei întrebaţi au spus da. În seara de 2 decembrie, concertul va fi susţinut de Viţa de Vie, Omul cu Sobolani, Sarmalele Reci, Zob, Simona Radu, Florin Chilian şi Byron.

Anul viitor li se vor alãtura şi Trupa veche, Blazzaj, Luna Amarã, Kumm şi EMIL. Impreunã vor intra în studio pentru a înregistra Somebody’s Child care va conţine toate cele 15 cântece de pe albumul Nobody’s Child.

Apoi s-au adãugat treptat fotografiile realizate de Hazel Thomson în 2004, ideea cã publicitatea (cel puţin cea cu tematicã socialã ) este foarte aproape de artã iar teatrul folosit ca instrument de educare şi informare.

Ultimul integrat în acest concept a fost filmul RENT produs în 2005 ( ştiam de RENT de acum câţiva ani şi cochetam chiar cu ideea de a-l pune pe scenã şi în România ) şi cu a cãrui imagine am considerat cã este important sã ne asociem.

Lucrãrile expuse sunt cu vânzare?

Vom realiza un calendar pentru 2007 cu fotografiile realizate de Hazel, din a cãrui vânzare vom atrage fonduri pentru proiectele RAA.

Intrarea este gratuitã la festival pentru cã am dorit sã nu limitãm accesul nimãnui la aceste evenimente.

Care a fost cel mai greu lucru de fãcut pentru organizarea festivalului ?

Acum începe sã parã totul foarte uşor. Munca depusã în ultimele luni este eclipsatã de emoţii şi întrebãri "va place sau nu publicului"? "va lãsa ceva în urmã?". Pentru RAA este un început. In plus, din câte ştim, nu s-a mai fãcut în România ceva similar. Dar poate vom organiza la anul cea de-a doua ediţie. Existã foarte multe opere de artã cu tematicã HIV/SIDA şi avem ce prezenta. Si mai sperãm ca acest festival sã devinã o tradiţie iar epidemia cu HIV sã ajungã doar… un subiect de artã.

Ce mesaj doriţi sã trasmiteţi României prin acest festival?

Tot ce am ales prezintã persoanele seropozitive ca pe nişte persoane normale – în acceptul clasic al cuvântului. Mulţi dintre noi cred cã ar recunoaşte cumva o persoana infectatã. Sau cã viaţa lor e total altfel ca a celor seronegativi. Speram ca cei care participã la evenimente sã vadã de acum înainte persoanele seropozitive ca pe nişte persoane altfel. Ca pe nişte persoane care au dreptul la normalitate. SIDA este o realitate a vieţii noastre de zi cu zi. Cã ne place sau nu, acceptãm asta. Importnat însã este sã acceptãm pe cei care sunt seropozitivi. A te proteja nu înseamnã a discrimina.

Cum aţi descrie lumea SIDA în câteva cuvinte?

O lume total schimbatã. Am citit undeva cã "HIV ne-a fãcut sã vorbim despre sex şi în afara dormitorului". Ne-a determinat sã vorbim de mult mai multe. Dar cred cã ne-a obligat de-a dreptul sã vorbim despre ce facem cu viaţa noastrã.

Iatã, un festival la sfârşit de toamnã şi început de iarnã! Pentru cã asta se doreşte sã aducã în lume, atât un sfârşit- şi anume cel al stereotipurilor sociale privind persoanele infectate cu HIV- cât şi un început, unul de speranţã cã putem sã trãim împreunã fãrã a ne feri de oameni. Fã mãcar un pas la festival!

Dacã nu tu începi sã zâmbeşti, cum sã te vadã soarele unde eşti?