Rãspunsul ne-a fost dat dintotdeauna. Dar simplitatea lui pe cât de mult minuneazã, pe atât de mult înspãimântã. E vorba de evenimentele apocaliptice, ce stârnesc fricã în om mai mult decât bucurie, mai mult neputinţã decât voinţã. Exemple ar fi: slujba de Inviere, campaniile de colectare a ajutoarelor pentru sinistraţii inundaţiilor, moartea unui om celebru ce a fãcut fapte caritabile în viaţa sa etc.

Moneda are întotdeauna douã feţe. Paharul douã jumãtãţi. Omul, douã sentimente primordiale: dorinţa şi frica.

Şi am spus fricã mai sus pentru cã acesta este sentimentul ce l-am vãzut în Noaptea Cea Mare când sute de oameni au aşteptat Lumina apoi încet, fiecare a plecat acasã. Nu slujba conta, nu rugãciunea, nu credinţa, cât Lumina dãtãtoare de pace şi de biruinţã asupra necazurilor viitoare.

In faţa nenorocirilor – precum marea de inundaţii- cel care nu e afectat în mod direct ridicã neputincios din umeri şi încearcã pe cât poate sã ajute. Şi am spus iar fricã pentru cã groaza unei nesfârşite întinderi de ape ridicã semne de întrebare cu latura spiritualã, ceea ce determinã ca acţiunea de ajutor în sine, sã devinã spaima de un necaz mult mai mare ce ar putea afecta chiar pe cel ce ajutã.

Când omul care şi-a sacrificat viaţa pentru binele societãţii moare într-un accident sau de vreo boalã anume, atunci dispariţia lui aduce un sentiment de fricã în rândul comunitãţii ce l-a iubit şi care acum se vede pãrãsitã protectorul lor, de cel care le aducea speranţã în case şi linişte în suflet. Se poate menţiona, spre exemplu, moartea prinţesei Diana sau a lui Papa Ioan Paul al II-lea.

Fricã. E tot ceea ce vãd în jur. Oamenii au uitat sã cuteze. Sã sape fântâni. Sã scrie pe nisip. Şi-atunci, de ce totuşi încã existã clovni? Râdeţi fals, voi toţi cuprinşi de fricã!

Mãcar acum, pentru o clipã, lasaţi-vã ochii mai mult în soare, pânã când vor lacrima. Lasaţi-vã mâinile sã oboseascã rãsfoind amintiri din copilãrie. Lãsaţi-vã genunchii sã cadã deşi e Inviere.

Nu mai aruncaţi poveştile voastre la gunoi, cãutând sã reinventaţi istoria vecinilor sau a strãinilor. Nu mai aşteptaţi sã vã spunã preotul ce este mila, ce este suferinţa, ci ajutaţi, ajutaţi aşa cum puteţi, din drag de a aduce zâmbetul pe faţa celor îndepãrtaţi.

Eu, de la o vreme, am ieşit sã culeg cuvinte. Aş vrea sã învãţ un alt mers al lucrurilor. Cãci vreau sã împart lumea altfel decât poetul Eminescu – “în smintiţi şi în mişei”.