Urmeaza un timp, starea de incertitudine, cand incercam sa ne convingem pe noi insine ca viitorul inca traieste si doar cineva, glumet din fire, l-a ascuns ca sa ne faca o farsa.
Timpul neiertator trece si ne resemnam acceptand ca viitorul e mort. Mai grav este ca in acel moment ne dam seama ca defapt am fost pacaliti toata viata, ca am trait un miraj. Viitorul era mort cu mult inainte sa ne nastem.
Uitandu-ne in oglinda ne dam seama ca suntem total neputinciosi, ca altii intr-o maniera aproape oculta au decis astfel. Acum putem doar sa constatam si sa continuam sa traim asa, intr-o lume incerta si dominata de grupari de smecherasi, care purtati de limuzinele de lux adunate de prin tarile vestice, pun stapanire pe lumea noastra a fraierilor care mai au principii, care mai cred naiv in basme.
Nu cred ca vom afla exact cine a ucis viitorul, dar cred ca inca mai putem sa renuntam la atitudinea de resemnare pe care am adoptat-o si sa nu renuntam la noi si la lumea noastra fara lupta.
Cu fiecare zi care trece mi se pare mai tare ca m-am nascut mult prea tarziu. As vrea sa vad macar o zi cum era vremea in care nu conta telefonul mobil etalat in mod studiat in locurile publice ( absenta lui totala ma incanta mai mult ca orice), masina parcata in fata vreunei spelunci cu preturi exorbitante care se vrea de lux. As vrea sa nu mai traiesc in mod continuu cu impresia ca platesc cu mult mai mult decat primesc, mai ales cand vine vorba de servicii.
Imi pare rau ca vremurile linistite s-au dus iar noi ne zbatem intr-o mocirla sociala din care probabil nu vom iesi niciodata. Nu imi ramane decat sa sper ca vom invata ceva si vom sti sa ne abtinem sa hotaram pentru cei care vor veni.
….si noi eram buni sa ne scriem viitorul.
###
Andrei Sandu