Care ar fi definiţia omului de culturã din România? Dar din Europa? Dar din America?
Nu cred în împărţirea asta proletara a oamenilor în tărani, muncitori şi intelectuali. E un mod îngust de a vedea lumea, pe care îl moştenim de la sistemul comunist. Am întîlnit „oameni de cultură” care n-au nici o legatură cu actul cultural şi muncitori care ştiu mai multe lucruri decît un filosof. Cred că, în România sau oriunde, om de cultură este cel care cugetă, refuzînd inerţia gîndirii de suprafaţă.
Cum s-ar caracteriza activitatea culturalã a adolescenţilor de azi?
Spre deosebire de mulţi plîngăcioşi, eu cred în tinerii de azi mai mult decît în seniorii de ieri. Problema e ce înţelegem prin „cultură”: o chestie îmbîcsită care se predă la şcoală de către oameni naşpa sau un fenomen viu care ţine de spiritul fiecărui individ. După mine şi internetul face parte cultura zilelor noastre. În privinţa asta, adolescenţii sînt exprem de „culţi”. Lor le rămîne să fie mai deschişi către celelalte arii culturale, aşa cum „bătrînii” au datoria de a fi mai deschişi către cultura tinerilor, fie că e vorba de Internet, de muzică, de film etc.
Dacã nu lipsa banilor, ce anume i-ar neferici pe tinerii artişti?
Ca orice om, artistul de oriunde poate fi nefericit din cauza lipsei de interes a celorlalţi faţă de ceea ce face el.
Despre sistemul educaţional din România, ce pãrere ai?
Sistemul educaţional din România mi se pare jalnic. Nu mai este nici măcar la nivelul celui vechi. Există doar cîteva oaze create în jurul unor profesori cu har, într-un deşert de incompetenţă, în care limbajul şi gîndirea de lemn fac legea.
Ce ai scrie dacã ar fi trimiţi o felicitare preşedintelui ţãrii…?
Aş scrie o urare obişnuită şi-atît.
…conferenţiarului universitar George Pruteanu? … regizorului Sergiu Nicolaescu?
Lor nu le-aş trimite felicitări decît dacă m-ar obliga cineva.
… lui Badea Gheorghe?
Te referi la profesorul meu de latină? Aşa îl chema, pe bune.
… cititorului de literaturã doar pe Internet?
Tot ceva obişnuit. Nu m-aş apuca să fac proză într-o felicitare. Una peste alta, le-aş ura tuturor să nu mai aibă atîtea prejudecăţi legate de cuvinte precum „cultură”, „intelectual”, „scriitor”, „pictor” etc. Înainte de toate, vorbim de oameni, buni sau răi, interesanţi sau plicticoşi.
O experienţã culturalã deosebitã, din viaţa ta, care ar fi?
Faptul că trãiesc şi că pot descoperi lucruri care să mă bucure.
Un cuvânt din limba românã care îţi place cel mai mult care ar fi?
Nu cuvintele sînt importante, ci modul în care le foloseşti. Toate îmi pot fi, pe rînd, la fel de dragi sau la fel de nesuferite.
De ce anume ţi-e fricã?
In glumã, de cîini şi de urşi, în serios, de necazurile care m-ar lua prin surprindere; de lucrurile pentru care nu sînt pregãtit.
Acum sã vã zic de unde îl cunoaşteţi pe Florin Lãzãrescu. Din librãrii, din Internet, de la televizor. Respectiv:
– Cuiburi de vîsc, Editura Outopos, Iaşi, 2000- volum de povestiri
– Ce se ştie despre ursul panda, Editura Polirom, Iaşi, 2003- roman
– Trimisul nostru special, Editura Polirom, 2005- roman
– Apariţii în antologii : Ozone Friendly. Iaşi – reconfigurări literare, Editura T, Iaşi, 2002 şi Respiro. Proză scurtă 2000-2002, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003.
– Colaborãri la: Dilema Veche, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Ziarul de duminică, Şapte seri, Timpul, Contrafort, Vatra
– Şase moduri de a-ţi aminti un cal, Editura Liternet- www.liternet.ro, 2003- volum de povestiri în format electronic
– Jurnal intim -din 2003 – pe site-ul personal http://lazarescu.reea.net
-Scenarist alãturi de Lucian Dan Teodorovici pentru serialul Animat Planet Show, o parodie animată gîndită de Divertis, difuzat de Antena 1
Iar din 2006, va fi în cinematograf, cu "Lampa cu căciulã", în regia lui Radu Jude.
Aşadar, Florin Lãzãrescu, este pentru lume, un prozator, un publicist şi un scenarist, nãscut în primãvara lui 1974, la Iaşi.
Pentru mine, rãmâne însã, în primul rând, omul care, din înaltul lui, şi-a aplecat mâna la întrebãrile mele, riscând sã mãrturiseascã mai mult decât un gând personal cãtre lume. Mulţumesc.