Am vãzut ieri la televizor un mic sondaj cu tineri între 16-19 ani care nu ştiau ce a fost cu revoluţia aceasta, pentru ei era doar o pagina din istorie.

Am rãmas puţin şocatã. Pentru cã mi-am dat seama cã nici mie nu îmi place istoria. Dacã m-aş fi nãscut în `89 revoluţia însemna doar ceva ce trebuie învãţat la şcoalã. Aşa cum e orice alta revoluţie dinainte de anul respectiv.

Ori pentru mine, revoluţia din decembrie `89 e parte din trecutul meu. Nu e istorie. E ceva ce am trãit… Nu prea înţelegeam atunci, nu m-am dus sã trag, sã fiu în stradã. Vedeam ştirile, stãteam acasã aşteptând sã se întoarcã tata, o zãream pe mama îngrijoratã ca niciodatã, nu mai ieşeam din casã, simţeam cã totul se schimbã…tot ce era firesc pânã atunci se rãsturna.

Tot de la televizor am aflat ca azi în Piaţa Revoluţiei din capitalã se aduce un omagiu eroilor din `89. Un omagiu fãrã coroane împodobite cu lozinci false, fãrã politicieni, fãrã trâmbiţã. Un omagiu prin aprinderea de lumânãri.

Pentru cã azi nu am sã fiu acolo, voi pune la fereastrã o lumânare. De simţi şi tu cã revoluţia înseamnã ceva mai mult decât o filã din cartea de istorie, aprinde-o şi tu…!

Mãcar azi, sã fie luminã pentru ei, cei care au riscat sã moarã pentru libertate. Mãcar azi, o clipã de linişte în memoria lor. Cel puţin azi, sã nu mai dãm vina pe ei pentru nereuşitele noastre. Cel puţin azi, sã le mulţumim.

Dumnezeu sã-i ierte!

###

fotografie preluta de pe www.presidency.ro