Am stat şi m-am uitat aşa bine în jurul meu, şi-am realizat ca nimeni nu-şi dă seama că Traieşte, sau cel puţin nu prea mulţi. Prinşi în treburile şi alergătura zilnică, fie ea muncă, facultate, gradiniţă, sală de forţă, piaţă etc. oamenii ( daca mai sunt asta) au uitat să Trăiască cu adevarat. Să realizeze că zi de zi se autoîncasterază când într-una când într-alta uitând pur şi simplu să se bucure de exemplu că pot vorbi, sau scrie. Caţi dintre noi realizează ce privilegiaţi sunt ca pot miroase…..sau atinge. Puţini ! şi e păcat, nu mai putem ieşi din „societatea” actuală, perifidă şi curvă ce ne subjugă ca pe nişte sclavi în plantaţii imense.

Secundă de secundă, minut de minut, oră de oră, zi de zi, 365 zile pe an aleargă ca nişte legume, limitându-şi existenţa la cât am mai facut azi ? pe cine am mai înşelat ? cu cine m-am mai culcat ? etc. Iţi vine să urli cand vezi că toată lumea inşeala, „societatea” pute a interes propriu până şi în detrimentul semenilor de acelasi sânge.

Şi mai grav e ca iţi dai seama de privilegiul de a Trai şi nu doar trai numai atunci cand pierzi ceva, cand nu mai ai, cand eşti incomplet traieşti aşa, nu ştii cum e să fii complet, dar cand din complet te-ai rupt – simţi lipsa şi pierderea, pentru ca ştii cum a fost inainte. O viata avem si pe aia ne-o pierdem în activitaţi mai mult sau mai puţin bune, ce ne disipă şi împraştie pe zi ce trece, exact ca un efervescent în apă.

Luptam zi de zi cu un scop, cu un ţel, unii sa aibă ce pune pe masa, unii sa-şi mai cumpere un Mercedes…e bine, dar şi mai bine e sa nu uitam de noi, să nu uitam ce suntem, de unde am pornit, şi unde ne ducem…să nu uitam ca fiinţăm.

                                                                                                  va urma…