Daca ar fi sa stabilesc o data exacta cand am descoperit acest loc mi-ar fi imposibil pentru ca nu m-a interesat niciodata sa un asemenea detaliu. Cred ca totul s-a intamplat undeva prin anul intai de facultate si daca atunci am mers la anticariat pentru ca aveam nevoie de carti pentru scoala, o nevoie utilitara deci, mai tarziu lucrurile au evoluat si am inceput sa ma duc in acel spatiu pentru ca mi-a starnit curiozitatea in asemenea masura incat nu as mai fi plecat de acolo. Niciodata nu am perceput anticariatul ca pe un loc unde unii isi vand cartile pentru a supravietui si ceilalti le cumpara, ci ca un spatiu miraculos unde simti nevoia sa evadezi din cotidianul cenusiu si plictisitor pentru ca iti ofera o gama variata de senzatii si un alt tip de experienta. Exista un ceva care te atrage sa vii in acest loc, un soi de dependenta fara de care nu poti trai. Atunci cand intri pe usa anticariatului ai senzatia ca ai lasat prezentul in urma si te aventurezi in trecut pentru a recupera un timp pe care nu l-ai cunoscut. De aceea, ideal ar fi sa mergi acolo fara un plan prestabilit si cu mintea deschisa pentru ca doar in felul acesta poti descoperi adevarate minuni la care probabil doar visai, dar pe care le considerai imposibil de gasit ; biografii ale artistilor preferati, romane despre care auzisei si al caror subiect te impresionase, anumite carti de specialitate s.a.m.d.
Anticariatul te face sa ai impresia calatoriei prin timp. Aici e locul unde poti gasi carti de la 1800, carti de dinainte de ’89, de dupa ’89, ultimile noutati si poti vedea cum a evoluat sau a involuat grija pentru carte. Anticariatul echivaleaza astfel cu o calatorie asemanatoare cu cea pe care o fac personajele din Star Trek ; The Next Generation ,daca ne e permisa comparatia, atunci cand folosesc programul ce le permite sa mearga oriunde pentru a se relaxa. La anticariat te poti descoperi, te poti confrunta cu lumea, cu mentalitatile si prejudecatile ei. Daca ai norocul sa mergi la o ora cand nu mai este nimeni in afara anticarului linistea acestui loc iti da o senzatie de bine si iti transmite o energie speciala pe care nu o vei regasi altundeva. Anticariatul iti da posibilitatea sa recuperezi un timp trecut pe care nu ai avut sansa sa-l traiesti si probabil de aceea, oamenii cumpara obiecte vechi si se simt minunat in acest loc pentru ca ei sunt in cautarea timpului pierdut asa cum il concepea Marcel Proust care descrie la un moment dat in impresionanta sa carte relatia bunicii cu trecutul “ In realitate , nu se resemna niciodata sa cumpere ceva din care sa nu se poata trage un folos intelectual si mai ales cel pe care ni-l procura lucrurile frumoase, invatandu-ne sa ne cautam placerea in alta parte decat in satisfactiile bunei stari si ale vanitatii. Chiar cand trebuia sa-i faca unui prieten un cadou asa zis util, cand trebuia sa daruiasca un fotoliu, tacamuri, un baston, ea le cauta < vechi>, ca si cum, desuetudinea lor indelungata stergandu-le caracteristicile utilitare, ele pareau mai curand dornice sa ne povesteasca viata oamenilor de alta data decat sa slujeasca la satisfacerea propriilor noastre nevoi. “
Dar dincolo de orice anticariatul este un spatiu care te indeamna la visare si unde poti gasi cateva din amintirile omenirii. Amintirea este un punct important atunci cand intri intr-un anticariat si probabil nu dai doi bani pe afirmatia “ spatiu al amintirilor” pana cand nu descoperi elementul pe care se bazeaza aceasta sintagma. Anticariatul este un loc unde oamenii isi vand amintirile si cu siguranta, acesta este lucrul care m-a frapat cel mai mult in incursiunile mele facute aici. Dincolo de vederile ce infatiseaza diverse orase in perioada interbelica exista o categorie de imagini care povestesc despre ce simt oamenii atunci cand sunt departe unii de altii. Atunci cand vezi asemeni vederi intelegi cel mai bine cat de mare este nevoia de comunicare a oamenilor si cu cata ardoare vor sa-si spuna gandurile bune si impresiile despre ceea ce traiesc in acel moment, dar in acelasi timp nu poti sa nu intrebi de ce si-au adus amintirile aici si cum arata chipul lor, ce poveste ascunde sufletul lor. De ce si-au adus amintirile aici ? Din lipsa de bani? Pentru ca vor sa se debaraseze de trecut ? Sau pentru ca au rupt relatiile cu persoana careia i-au trimis acele ganduri ? Greu de spus… Cert este ca vazand acele imagini incepi sa percepi anticariatul ca pe un spatiu ce uneste sentimente si oameni, experiente si ganduri. Si probabil de aceea, de fiecare data cand urc scarile spre un asemenea loc am certitudinea ca voi gasi pansamentul de care am nevoie pentru a-mi alina suferinta ce ma macina si nu stiu cum se face, dar reusesc sa gasesc exact ce-mi doresc sau mai mult decat atat.
Din pacate, anticariatul este un spatiu cultural despre care se vorbeste foarte putin. E adevarat ca se mai aminteste de el din cand in cand printr-un reportaj in presa scrisa, dar de cele mai multe ori este uitat, ignorat pentru ca problemele sufletului pot suferi amanare in secolul nostru nebun, snob si lipsit de profunzime. Anticariatul este o comoara si imi pare rau ca nu suntem intotdeauna constienti de valoarea lui. Anticariatul este un spatiu valoros, la fel de important ca teatrul sau sala de concert, dar care are in plus o energie care nu se regaseste neaparat in cele doua si unde amintirea este punctul central. De fiecare data cand merg intr-unul dintre cele trei anticariate din Brasov , pe care le stiu deocamdata , am sentimentul ca nu mai sunt singura si ca problemele mele isi vor gasi o rezolvare pentru ca voi gasi acolo talismanul necesar.
Anticariatul este o experienta pe care o recomand tuturor celor care vor sa se refugieze din cotidian, este o experienta ce te imbogateste si te face mai bun pentru ca vei descoperi ca mai sunt oameni pe planeta ce gandesc si simt asemeni tie …