Asemeni unui blestem revenim an de an in septembrie la scoala si problemele ei de parca abia atunci am descoperi ca ea exista. Dupa ce clopotelul a sunat peste problemele educatiei se asterne linistea si uitam de soarta ei. Avem tresariri de interes doar dupa examenele de bacalaureat, de titularizare sau de grad unde rezultatele sunt din ce in ce mai slabe pe masura trecerii timpului si concluzionam ca scoala nu mai e ce a fost. Se spune adeseori ca scoala te formeaza ca om, te educa si e necesar sa fii foarte bine pregatit pentru ceea ce vei face in viata pentru ca “ cine are carte, are parte \”. Daca stai un pic si analizezi starea de fapt din Romania vei constata din nou ca suntem mai cu mot decat celelalte natiuni. Scoala romaneasca inca se bazeaza in cele mai multe cazuri, cu rare exceptii, pe vorbe frumoase si pe laude ( vezi mandria parintilor ca au copii destepti capabili sa faca fata oricarei provocari sau mandria Ministerului Educatiei cu olimpicii romani care sunt impecabili la fiecare competitie ), dar realitatea este necrutatoare : scoli fara lumina si caldura, tavane ce cad in capul copiilor, conflicte intre profesori si elevi, forme de coruptie, nepotisme, salarii mici, contraperformanta, nepasare. La fel ca toti cei care au trecut prin mai multe niveluri de invatamant pot spune ca scoala din Romania te solicita foarte mult, te oboseste, te streseaza, nu-ti dezvolta creativitatea si spiritul practic, si mai ales nu te ajuta sa-ti construiesti o cariera solida. Cred ca o reforma reala a invatamantului ar incepe din momentul in care respectul pentru profesor si elev ar creste considerabil nu pe hartie, ci de-a adevaratelea. In Romania se experimenteaza an de an, dar elevul – principalul beneficiar al sistemului educational – se pierde undeva pe drum pentru ca nimeni nu este preocupat sa-l ajute sa-si gasesca adevarata vocatie. El trebuie sa invete “ n “ materii si sa ia note mari pentru ca toti sa fie fericiti “ ce copil bun avem! “, desi el este pasionat doar de una, doua discipline. Degeaba dam ca exemple perlele de la diferite examene ( “ Iubita lui Calin are parul lung de fericire. Ea lupta sa puna mana pe dragostea flacaului. Cand o vazu dezbracata, il gadila in talpi “ sau “ Intre timp, poetul isi asteapta iubita ca impreuna sa cutremure o barca pe lacul unde lebada moare de cate ori canta “ sau “ Cat e el de pasionat, poetul nu stie un adevar elementar, ca scriitorii care se consuma mult, mor si lasa vorba sa li se puna la cap diferite fluiere! “ ), si ne oripilam de ce au putut scrie copiii, dar uitam un fapt simplu : pentru ca aceste perle sa dispara trebuie sa le redeschidem invataceilor gustul pentru lectura si sa eliminam invatatul pe de rost. Cine sa o faca insa?
Un mare pas inainte deci ar fi ca profesorii sa fie interesati ca inca din clasele mici sa-si descopere aptitudinile si pasiunile. Ar fi usor si pentru ei deoarece ar lucra cu niste copii pasionati, dar si pentru parinti care ar inceta sa mai dea cu presupusul despre ce le place copiilor sa faca. Daca profesorii ar fi stimulati sa le starneasca elevilor dragostea de carte, sa-si asume cat mai multe responsabilitati si sa raspunda atunci cand nu le-au indeplinit, sa le creasca increderea increderea in fortele proprii alta ar fi situatia in scoala si la examene pentru ca ei sunt dupa cum afirma Jack London “ niste calauze … iar treaba lor e sa-I initieze pe nestiutorii care altminteri s-ar rataci “. In viata conteaza mult exemplul pe care ti-l dau ceilalti, de aceea cred ca e important ca elevii sa vada concret oameni care au reusit. Mie mi-ar fi placut ca la orele de literatura pe langa programul obisnuit sa fi putut audia un scriitor contemporan pentru ca altfel as fi inteles menirea unui asemenea artist si indeletnicirea lui ce presupune atata efort sau la orele de muzica profesoara mea sa fi invitat un muzician pentru a ne vorbi despre arta lui. La categoria dorinte as include si lectiile practice de mediu, de biologie si chiar de bune maniere. La ce iti foloseste ca stii “ n “ lucruri din diferite domenii daca nu ai invatat sa respecti mediul inconjurator si pe oamenii din jur? Capitolul acesta este inca neacoperit in scoala romaneasca, dar mi-ar placea sa ma iluzionez ca se va face ceva in acest sens in perspectiva …
Si nu in ultimul rand scoala romaneasca nu are o idée prea clara despre viitor si de aceea complica lucrurile foarte mult. Examenele nationale sunt un exemplu in acest sens. Copiii de clasa a-8-a dau un exemplu cumplit ( e primul din viata ) la sfarsitul anului si sunt mai apoi sunt repartizati computerizat in liceu, dar ei stau tot mereu cu teama in suflet ca examenul s-ar putea schimba si cerintele s-ar putea modifica peste noapte. Daca incerci vreodata sa participi la un examen de titularizare ar fi bine ca inainte sa te gandesti serios inainte pentru ca s-ar putea sa ai parte de surprize. Inscrierile incep undeva prin mai, iar examenul propriu –zis este prin iulie. Intre inscriere si examen sunt aproape trei luni de stres si ganduri ca s-ar putea schimba ceva si tu vei rata totul daca nu esti atent, la care mai trebuie sa adaugi umilirea din timpul examenului cand ti se cere sa nu ai nici o sursa de inspiratie de parca te-ai apuca sa copiezi tocmai la acest test, si dupa examen cand are loc repartizarea computerizata si trebuie sa suporti cozile de la inspectorat pentru a-ti completa fisele cu optiuni pentru post. De ce se apeleaza la un astfel de sistem e o enigma? Nu ar fi mai simplu ca pentru intrarea in sistemul educational a absolventilor sa se tina cont de media de licenta si de mediile obtinute la pedagogie –metodica pe parcursul facultatii? “Ai carte , ai parte “ e un dicton care nu e respectat tocmai acolo und ear trebui in primul rand : in sistemul educational.
Lipsa de perspective a scolii romanesti se vede si din grija pe care o acorda absolventilor de facultate. Nimeni nu pare preocupat sa ti dea o sansa dupa ce ai terminat scoala. Poti fi cel mai destept, cel mai pregatit tanar din tara si sa nu ai ce face. Daca universitatile ar stabili parteneriate cu diferite firme multi studenti s-ar putea angaja din timpul studiilor. Cresterea orelor de practica ar avea efecte benefice atat de o parte, cat si de alta. Studentii ar lua contact inca din primii ani cu cerintele meseriei lor si ar putea vedea daca au calitatile necesare pentru a o practica, iar firmele ar putea in felul acesta sa-si recruteze cei mai buni specialisti. Un student de la o facultate umanista de pilda ar putea face practica in diferite locuri: scoala, redactia unui ziar,editura, inca din anul intai si cei in masura sa ii evalueze capacitatile i-ar putea spune inca de atunci spre ce sa se indrepte. Ar fi un castig enorm pentru el ca tana, dar si pentru societate care ar sti ca are oameni foarte bine pregatiti. Atata vreme cat universitatile nu dezvolta astfel de proiecte absolventii sunt debusolati si nepotismul este in floare, iar “ ai carte, ai parte “ este doar un slogan lipsit de continut. Dar si aceasta practica face parte din visele frumoase si irealizabile ale scolii romanesti. Scoala romaneasca si scoala vietii sunt inca doua realitati ce merg paralel si nu au nici un punct de tangenta. Pana cand?
A invata inseamna a acumula cunostinte si experiente, iar a merge la scoala insemna a te interesa de viitorul tau, a investi in tine pentru a-ti face viata mai buna. Atata vreme cat nu vom privi invatamantul ca pe un bun din care, in final, avem toti de castigat nu vom ajunge nicaieri si an de an problemele se vor repeta, iar “ ai carte, ai parte “ va fi doar un dicton frumos de care ne folosim din cand in cand pentru a ne arata respectul superficial pentru puterea educatiei. Deci?