Azi îmi e dor de zborul printre nori, unde lumea e atât de liniştitã, o linişte de pace, de luminã.
Azi îmi e dor de o poveste cu final fericit în care eroii nu ştiu ce e ne-speranţa, ba chiar mai mult, primesc viaţã fãrã de moarte.
Azi îmi e dor de mine şi de tot ce-am fost; de gândul care mi-a trecut prin cap când tu îmi treceai prin suflet.
Azi îmi e dor de visele pline de candoare, unde nu existã eu, nu existã tu, ci doar un interminabil “ iubesc”.
Azi îmi e dor de ciorbele mamei, deşi niciodatã nu mi-a plãcut primul fel; întotdeauna am preferat desertul. Desertul de acum eşti tu.
Azi îmi e dor de candoarea privirii bunicilor atunci când ma strigau la masã, atunci când mã trimiteau sã pãzesc sau sã adãp vitele, atunci când nimic nu mã putea rupe din trecerea mea prin lume, atunci când nimeni nu îmi bloca universul.
Azi îmi e dor de toate dorurile ce le-am avut. Ele m-au învãţat cã viaţa are farmec, are sens, are, în felul ei, uneori stupid şi mediocru, alteori egoist şi cuminte, un atu în faţa lui “ de ce eu? ”, a lui “ de ce mie? ” sau a lui “de ce acum?”.
…Şi azi e-n fiecare zi.
###
in colaborare cu Ovidiu Vrânceanu