Cum sã explic…? Compromisul nu mai este compromis atunci cand existã dragoste. Dar dacã începem sã spunem în sinea noastrã, lasã, treacã şi de data asta, atunci clar ca iubirea e îmbrãcatã ca sã nu rãceascã, sã nu se îmbolnãveascã, sã nu moarã, cu alte cuvinte, sã supravieţuiascã.

Iar iubirea are virtute, are putere cand e liberã de orice îngrãdire. Dragostea înseamnã euforie, un entuziasm dulce dimineaţa pentru a te trezi, un mângâietor alint ziua şi un frumos dans seara. Iar în tot acest tablou, orice gest şi gând este aşteptat, îngãduit dinainte de a fi materializat. Pentru cã vine de la persoana dragã, doritã şi adoratã.

Nu mã contraziceţi! Nu vreau sã îmi spuneţi cã toate de mai sus se întâmplã la începutul oricãrei relaţii pentru ca apoi, orice legãturã sã devinã inevitabil supusã unui lung şir de amãgiri şi compromisuri.

Eu cred – şi pentru viaţa întreagã am sã cred- cã dragostea naşte în noi starea de depãşire a graniţelor protocoalelor sociale. Devine o entitate ce îşi permite prin felul ei de a fi trecerea de limitele toleranţei comunitãţii.

Sã nu vã lãsaţi cuprinşi de monolog. Dragostea îşi permite exuberanţa comunicãrii şi a acţiunii!

Hai, merg sã visez între douã gãri nesemnalizate de convenţii! In fiecare zi…