Asearã am acceptat faptul cã in agenda de telefon sãlãşluiau numere ce nu le-am apelat de aproape un an. Nici nu meritã sã mã mai întreb de ce. E simplu. Acel “poţi suna oricând” a devenit, în tãcerea lãsatã, “ cum sã deranjez la ora asta?”. Am luat nume cu nume şi am şters. Erau deja amintire.
Trebuie sã aibã amintirile acestea un rost, cã altfel, de ce le purtãm cu noi, mai ales pe cele care dor, care ne rãnesc ori de câte ori ni le reînfãţişãm? Trebuie cã au un fel aparte de ne umaniza, din moment ce le simţim chiar cu lacrimi, chiar cu fiori. Trebuie cã au o muzicalitate în tonul lor cãci cum sã explicãm în alt fel tremurul pleoapelor şi vuietulul nopţilor senine?
Nu cred cã amintirile meritã vreun regret. Aparţin prezentului în forma lor concretã de trecut. Avem nevoie de ele pentru efectul pe care îl lasã în ceilalţi. Fiecare din noi suntem, mai devreme sau mai târziu, amintirea cuiva şi chiar ne dorim într-un mod egoist şi elegant, sã devenim aşa, fie când noi nu putem oferi mai mult, fie când nu avem cum sã fim mai mult.
Amintirile de fiecare datã ne surpind. Dintr-o greşealã, dintr-o linişte sau dintr-o poveste ne dãm seama cã existã. De moarte nici ele nu scapã. Si totuşi…
“Iţi mai aduci aminte marea “? ( A. Pãunescu )
Iţi mai aduci aminte marea aflatã pururea de gardã,
Iţi mai aduci aminte plopii tremurãtori din ţãrmul ei,
Iţi mai aduci aminte zorii când soarele-ncepea sã ardã
Dezmeticindu-ne ce suntem, sau ochii tãi, sau ochii mei?
Iţi mai aduci aminte noaptea ca o hipnozã peste creier,
Iţi mai aduci aminte felul în care ne copilãream,
Iţi mai aduci aminte rolul de somnifer al unui greier,
Iţi mai aduci aminte sarea ce se cristaliza pe geam?
Iţi mai aduci aminte totul, tãceri urmate de cuvinte,
Iţi mai aduci aminte plânsul locomotivelor în gãri,
Iţi mai aduci aminte faptul cã eu nu-mi mai aduc aminte,
Iţi mai aduci aminte moartea cu-nfãţişarea unei mãri?
Eu am uitat de-atâta noapte întregul vis ce mã-mbãtase
Senzaţiile ei în creier mi le usuc ca pe idei,
Si cer sã vinã gunoierii s-o ia şi-n pace sã mã lase,
Ca sã-mi aduc aminte munţii din toate-adâncurile ei.