Cuvântul spus în forma lui de diminutiv parcã îndulceşte gravitatea faptelor, sau aduce un strop de gingãşie veştilor bune. Diminutivul întãreşte sentimentul de dor şi de dragoste: "Mãicuţã dragã, cartea mea/ Găsească-mi-te-n pace!" ( G. Coşbuc- O scrisoare de la Muselim Selo) "Codrule, codruţule/ ce mai faci drãguţule" ( M. Eminescu- Revedere ).
Jocul –cãci poate fi privit şi ca joc- aduce cu el creativitatea şi cunoştinţele de limbã în acelaşi loc. Folosind diminutivul parcã viaţa prinde zâmbet şi culoare în scrisul negru pe alb !
Încercaţi şi voi sã savuraţi plãcerea cuvintelor prin prisma unei aiureli plinã de candoare şi de maturitate !
Vã las de final un fragment din dialogul avut cândva cu un prieten.
eu: ai pus filmuleţul? rãducuţule, rãducicã?
el: ancuţica, hmm.. parca-ş vorbi portughezica
ea: dar nu ţi se pare gingaşã vorbuliţa aşa? vaiiii…iţi dai seama? cum ar suna un cântecel de hip-hop doar cu diminutiviuţe…? care e diminutivul la diminutive?
el: diminutivite; cred ca ar fi foarte….ciudãţic
eu: parcã ai zis nume de medicamentuţ
el: ce fel de medicamentuţ?
eu: unul micuţ
el: aaaaa
eu: ca sã fie rimuţa
el: hmm.. acuma am o întrebare..
eu: întrebãricã, rimeazã cu bericã
el: cuvantul momiţe are diminutiv?
eu: acum mã testezi? precis ştii rãspunsulicul….cred cã ajung sã nu mai vorbesc româneşte
el: nu, e genul ãla de întrebare.. cum se numesc locuitorii din loc. adunaţii copãceni, slobozia, caracal…
eu: pai atunci se zice momiţice… parcã e ca-n dl. goe marinel
el: hmm.. eu mã gândeam la momiţele, momiţeluţe, ca sa mergem şi mai departe..
eu: momiţeuţe, nu cred cã se poate mai departe de atâtuţa!
Şi acum, nimicuţã.