Ca turist am remarcat ca a fi in Olanda inseamna multa libertate de exprimare a personalitatii tale. Tinerii sunt imbracati foarte fancy iar coafurile lor ajung la limita imaginatiei.
Ca vizitator am primit zambete, explicatii… Toata lumea pare ca stie engleza si chiar bucuroasa ca ajungi sa le treci pragul tarii lor.
Pentru mine Olanda ramane tare morilor de vant si a cerului innorat, in primul rand.
Am stat de vorba si cu doi romani care au ajuns acolo pentru a lucra.
Dan Muhulica are 22 de ani si a lucrat timp de sase luni anul trecut in Den Haag.
Florin Labou are 30 de ani si inca lucreaza in Tilburg implinind imediat patru ani de cand locuieste in Olanda.
Amandoi au primit la aceleasi intrebari…Dar raspunsurile lor…
Anca: Ce inseamna pentru tine Olanda?
Dan: Nimic important. E mai frumoasa Ungaria, pentru mine.. In Olanda m-am plictisit, oriunde m-am dus a fost la fel, orasele seamana intre ele…
Florin: Ce inseamna pentru mine sa fiu in Olanda, hm, acum stau si ma gandesc ca ardeleanul… Pentru mine inseamna libertatea da fi eu insumi, adica de a face ceea ce-mi place, profesional vorbind, iar pe plan personal inseamna linistea pe care am cautat-o dintotdeauna. Cand spun liniste, ma refer la climat, desigur si totul se compara automat cu Romania, chiar si fara sa vreau. De cand sunt aici, zambesc mai des si asta se datoreaza prea multor factori ca sa stau acum sa-i insir pe toti. O sa te rog insa sa observi tu un lucru, in Romania, iesi pe strada, te uiti la oameni si vei vedea un numar mare de fete incruntate, posomorate si ai sa intelegi care e diferenta de climat.
Anca: Olanda mai mult o tara a lalelelor sau a drogurilor?
Dan: Si si. Cred ca mai degraba o tara a prostitutiei. Droguri poti lua de oriunde. Te roaga toti sa cumperi droguri, la negru, desigur… Iar astea fine- marihuana – le poti lua din baruri- Coffeshop-uri.
Florin: Pentru mine e a lalelelor. Pentru multi turisti, Amsterdam inseamna marihuana ce se poate cumpara in coffeeshop sau la colt de strada. Coffeeshop e un fel de cafenea unde poti sta linistit sa-ti fumezi "tigara".
Anca: Cum te-ai integrat in randul lor?
Dan: Greu. Foarte greu. Pentru ca nu sunt niste oameni rigizi…nu poti sa ti–i faci ca prieteni daca esti din alta tara… Fac totul numai pentru bani.
Florin: Buna intrebare, oare m-am integrat? Cu olandeza stau destul de prost la capitolul vorbit asa ca in momentele in care mi se termina dictionarul, trec la engleza. Olandezii sunt extrem de toleranti si intelegatori la capitolul aceasta. Exista si exceptii, ca altfel cine ar mai confirma regula. Te miros ca esti strain de la o posta, oricat de bine ai vorbi olandeza, dar asta nu conteaza prea mult, iar faptul ca te straduiesti iti aduce din partea lor intelegerea de care ai nevoie. Mi s-a intamplat de nenumarate ori sa mi se spuna ca «vorbesti foarte clar si bine olandeza, te rog continua» si mi s-a vorbit clar si rar, ca sa inteleg ce vrea sa spuna. Bine, hai sa trec peste aspectul asta, care poate parea minor si sa spun ca olandezii au programe organizate de primarie de integrare…
Anca: Cum se distreaza tinerii olandezii?
Dan: Am fost o data in discoteca si nu era cine stie ce… Olandazii nu sunt distractivi, cu cine am vorbit erau ba francezi, ba spanioli… Olandezii au o viata linistita…
Florin: La fel ca si in Romania, cluburi, baruri, discoteci… Eh, hai sa zicem ca au sansa sa vada mai multe concerte decat ai putea sa vezi in Romania, dar nu bag mana in foc ca stiu sa se distreze mai bine decat romanii. Noi suntem latini, sange fierbinte… Se bea multa bere ( rade )
Anca : Cum e comunitatea romaneasca acolo? Se poate vorbi de asa ceva?
Dan: Nu prea… Nu sunt cine stie ce …Romanii se strangeau toti la biserica, dar erau foarte putini… Ne-am intalnit de vreo 2-3 ori cu ei intr-un bar dar nu a fost cine stie ce…In Olanda e bine sa faci scoala. Au avantaje mari studentii, cei care urmeaza studii pentru doctorat.
Florin: Exista si o comunitate romaneasca, exista si prieteni romani. In ceea ce priveste comunitatea, ca un fenomen de masa, hm, nu as vrea sa ating prea tare acest subiect, am sa spun doar ca sunt oameni si oameni plecati din tara. Sunt multi care se zbat pentru a reusi ceva aici, pentru ca nu e usor, iar altii prin mijloace mai putin ortodoxe, vor acelasi lucru. Daca vrei sa stii mai multe despre comunitate, atunci: http://romania.emiweb.org/. Ceea ce conteaza insa sunt prietenii, iar romanii pe care am avut norocul sa-i am alaturi aici, ca si prieteni, sunt oameni deosebiti, iar sentimentul de microcomunitate te ajuta sa treci peste momentele mai dificile din viata de expatriat.( www.expatica.com ).
Anca: Ce sfat ai da celor care vor sa plece sa viziteze sau sa lucreze in Olanda?
Dan: O singura data merita sa mearga! ( zambeste) Da, pentru o singura data, le recomand sa mearga…
Florin: La sfaturi de genul asta nu stiu daca sunt foarte bun.( rade) Daca e vorba de vizitat, hm sunt o gramada de locuri frumoase de vazut, daca e vorba de muncit, sa fie seriosi, in rest… toate cele bune!
###
Impresiile tale, oare cum vor fi?
Cand vei pleca la drum, sa nu uiti sa ai un ochi doar pentru tine!